Principalele sarcini și direcții ale patrimoniului cultural și natural al UNESCO

Organizația „menține, creștere și cunoștințe difuze, prin asigurarea conservării și protejării patrimoniului mondial al umanității - cărți, opere de artă și monumente de istorie și știință, și de a recomanda națiunilor în cauză convențiile internaționale necesare“.

Obiectivul principal al UNESCO - conservarea culturii (monumente culturale, de tip natural și mixt) din lumea de distrugere și de dezastre naturale. Pentru a efectua un volum plin de măsuri de conservare identificate mai multe etape istorice, patrimoniul cultural, care este protejat. 1) perioada de societate primitivă 2) civilizației antice orientale (Egipt, India) 3) antichitate (greacă, Roma) 4) 5) România 6) renastere Evul Mediu bizantin, (italiană, nord) 7) cultura de timp noi (de la revoluția industrială ) 8) cultură în epoca globalizării.

Acțiuni specifice - pentru a crește prestigiul obiectului (popularizare, atragerea de turiști), finanțare (granturi sau sub un anumit procent), garanții de securitate suplimentare. Pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial trebuie să fie de o valoare universală excepțională și să îndeplinească cel puțin unul din zece criterii de selecție. Monumentele sunt împărțite în trei categorii: de tip cultural, natural și mixt. Principalul scop - sistemul de protecție colectivă a facilități deosebite.

Adoptată, în 1972, Convenția a patrimoniului mondial cultural și natural sa manifestat voința comunității internaționale de a cooperării internaționale, pentru prima dată în apropierea valorilor culturale și naturale au fost livrate.

Sarcina principală a Convenției UNESCO este:

a) determinarea statutului lumii siturilor naturale și culturale din întreaga lume;

b) unirea tuturor națiunilor și popoarelor pentru punerea în aplicare efectivă a de salvare și de protecție a monumentelor culturale și naturale, sau de interes și valoare pentru întreaga omenire.

Sarcina principală a Comitetului este de a selecta site-urile pentru Lista Patrimoniului Mondial și Lista patrimoniului mondial în pericol. În același timp, Comitetul dezvoltă metode pentru punerea în aplicare a acestor obiective și să le dezvoltăm în continuare. El se întâlnește o dată pe an.

Sarcina directorului general adjunct al organizației este punerea în aplicare a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial de luare a, înregistrarea, documentarea și publicarea listei.

Conservarea patrimoniului mondial este imposibilă fără determinarea patrimoniului obiectului.

Convenția obligă statele părți:

· - să adopte o politică generală care urmărește să ofere patrimoniul cultural și natural o funcție în viața publică și de a integra protecția patrimoniului în programe de planificare generala;

· - să se stabilească, în cazul în care nu există deja, pe teritoriul său unul sau mai multe servicii pentru protejarea, conservarea și promovarea patrimoniului cultural și natural, cu un personal adecvat și mijloacele necesare pentru a îndeplini sarcinile;

· - să dezvolte cercetarea și dezvoltarea științifică și tehnică și pentru a îmbunătăți metodele de lucru pentru a permite statului să elimine pericolele care amenință patrimoniul cultural sau natural;

· - să ia măsurile legale, științifice, tehnice, administrative și financiare adecvate pentru identificarea, protecția, conservarea, prezentarea și reabilitarea acestui patrimoniu; și

· - să promoveze crearea sau dezvoltarea unor centre naționale sau regionale de formare în protecția, conservarea și promovarea patrimoniului cultural și natural și să încurajeze cercetarea științifică în acest domeniu.

Convenția, protecția internațională a patrimoniului cultural și natural mondial ca crearea unui sistem internațional de cooperare și asistență pentru a sprijini statele părți la Convenție, în eforturile de a conserva și de a identifica acel patrimoniu.

Pe baza listelor transmise de statele, Comitetul stabilește, menține și publică sub titlul „Lista Patrimoniului Mondial“, o listă a patrimoniului cultural și natural sunt de o valoare universală excepțională, în conformitate cu setul de criterii.

Statele părți la Convenție să contribuie la crearea de fundații publice și private naționale sau asociații al căror scop este acela de a invita donații pentru protecția patrimoniului cultural și natural. Statele parti la prezenta conventie isi vor da organizate sub auspiciile Națiunilor Unite pentru Educație, companii internaționale Știință și Cultură pentru a strânge fonduri pentru Fondul Patrimoniului Mondial.

În al cincilea capitol al Convenției cultural și natural patrimoniului mondial a subliniat condițiile și formele de asistență internațională. Orice stat parte la prezenta convenție poate solicita asistență internațională pentru bunurile care fac parte din patrimoniul cultural sau natural de o valoare universală excepțională situate pe teritoriul său. Acesta prezintă, împreună cu cererea sa de informații și documentația disponibilă și care este necesar pentru Comitetul să ia o decizie. Asistența internațională în conformitate cu Convenția pot fi furnizate numai pentru patrimoniul cultural și natural pe care Comitetul Patrimoniului Mondial a decis sau decide să includă într-una din liste.

Asistența oferită de Comitetul patrimoniului mondial poate lua următoarele forme:

· - studiul problemelor artistice, științifice și tehnice ridicate de protecție, conservare, reabilitarea și promovarea patrimoniului cultural și natural;

· - de experți, tehnicieni și mână de lucru calificată pentru a se asigura că punerea în aplicare a proiectului aprobat;

· - formarea specialiștilor la toate nivelurile în identificarea de protecție, conservare, reabilitarea și promovarea patrimoniului cultural și natural;

· - furnizarea de echipamente pentru care statul în cauză nu posedă sau nu este în măsură să dobândească;

· - acordarea creditelor cu dobândă redusă sau de interes care ar putea fi rambursate pe termen lung;

· - În cazuri excepționale și pentru subvenții motive speciale.

În al șaselea capitol al Convenției privind patrimoniul cultural și natural mondial a caracteristicii programelor educaționale. Statele părți la Convenție se străduiesc prin toate mijloacele adecvate și, în special, prin programe educaționale și de informare, pentru a consolida aprecierea și respectul popoarelor lor fata de patrimoniul cultural și natural. Ele se angajează publice pe larg informate cu privire la pericolele care amenință acest patrimoniu și a măsurilor luate în temeiul prezentei convenții.

UNESCO consideră că educația activitățile sale prioritare de la înființarea organizației. După război, organizația a fost implicat în reconstrucția școlilor distruse și de a stabili contacte rupte în domeniul educației în Europa de Vest. În 1950, organizația a angajat, de asemenea, în domeniul protecției drepturilor omului în domeniul educației. In 1960 a adoptat Convenția împotriva discriminării în domeniul învățămîntului. Până în acest moment, în activitățile țărilor în curs de dezvoltare a fost dezordonată și cea mai mare parte direcționate pentru a posta informații de bază din diferite domenii. O dată la începutul anilor 1960, organizația a intrat în noile state din Africa, punctul central al UNESCO a acordat țărilor în curs de dezvoltare.

În 1953 a fost creat o rețea de UNESCO Școli Asociate, care a implicat pre-școlar, școlile primare și secundare, instituțiile de programe de educație și formare profesională pentru cadrele didactice. Școlile Asociate acordă o atenție deosebită informațiilor despre ONU și UNESCO, de predare în domeniul ecologiei și protecției mediului, studiul patrimoniului cultural și natural, a drepturilor și libertăților omului. UNESCO identifică patru aspecte principale ale procesului de învățare a „învăța să știi, a învăța să știi, a învăța să trăiască și de a învăța să trăiască împreună“

Probleme educaționale implicate în birouri regionale în Bangkok, Beirut, Dakar și Santiago, precum și 52 de birou al organizației. Direcția susținută de o serie de instituții și centre la nivel mondial, inclusiv Biroul Internațional al Educației la Geneva, Institutul Internațional pentru Planificare Educațională din Paris și Buenos Aires, Institutul UNESCO pentru învățarea pe tot parcursul vieții în Hamburg, Institutul UNESCO pentru Tehnologii Informaționale în Educație în Moscova , centrul UNESCO Internațional pentru învățământul tehnic și profesional și de formare din Bonn, precum și proiecte regionale ale organizației.

Institutul UNESCO pentru Educație Apei Delft

Printre programele UNESCO conduse de către direcția de învățământ este Programul Internațional Hidrologic, Oceanografic Comisia Interguvernamentală, programul „Omul și Biosfera“ (Rețeaua Mondială a Rezervațiilor Biosferei), Programul Internațional geoștiințific (Rețeaua globală a geoparcuri Naționale) și Programul Internațional pentru Stiinte de baza.