Mecanismul puterii politice

Mecanismul puterii politice.

Separația puterilor nu distruge unitatea puterii de stat democratic. Ea există într-adevăr în primul rând la nivelul democrației, direct sau reprezentativ, este, de asemenea, exprimat prin toate separarea puterilor. În plus, există în formă de interacțiune, supravegherea reciprocă, „control și echilibru“ între autoritățile independente. Legislativul trece legi pe care acțiunile ramurilor executive și judiciare, asigură un control bugetar, numește sau aprobă funcționarii executivului și a sistemului judiciar. Autoritatea executivă - de obicei, șeful statului - aprobă și publică legile adoptate de Parlament, aduce în Parlament un proiect de lege, numește judecătorii, își exercită dreptul de grațiere, etc. care participă la punerea în aplicare a autorităților legislative și judiciare. Sistemul judiciar interpretează Constituția, poate recunoaște legile, actele de guvernare sau a dispozițiilor lor individuale nu sunt în contradicție cu Constituția și alte acte juridice - legi și să le lipsească de forță juridică, de control în acest sens, autoritățile legislative și executive, și parțial - și participarea la punerea în aplicare a acestora. Sistemul judiciar administrează justiția prin aplicarea legilor, și de multe ori Constituția, în care se ocupă cu cazuri specifice.

Experiența multor zeci de țări, o separare de lungă stabilit de putere - noua fundație pentru sistemul constituțional românesc, indică faptul că acesta este un element indispensabil al unui echilibru al puterilor între șeful statului și parlamentului, într-un fel controlul asupra guvernului. În cazul în care parlamentul (sau camera) are dreptul de a-și exprima nici o încredere în guvern, sau o parte a acestuia, respingând prin aceasta demisie, șeful statului are dreptul de a dizolva parlamentul (Camera), o nouă alegere. În cazul în care Parlamentul nu are dreptul, iar șeful statului nu are dreptul să dizolve Parlamentul (Casa). Fără echilibru nu există nici o separare a puterilor.

Ciocnirea a două tendințe în România - pentru și împotriva separării puterilor, aparent, explică de ce nu este clar, sau mai degrabă, o formulare de compromis al art. 10 din Constituția România. Se spune că „guvernul se desfășoară în România.“ (Astfel, o putere, nu trei putere), bazată pe separarea legislativă, executivă și judecătorească, care este trei autorități. Unitatea de putere combinată cu divizarea în trei părți. Dar merge mai departe să spun, corpurile fiecăruia dintre ele funcționează în mod independent. Astfel, divizarea puterii încă exprimate și fixate în art. 10.

O parte din natura de compromis este exprimat în construcția sistemului organelor supreme ale puterii de stat în România. Puterea legislativă (fără utilizarea termenului) este în mod clar investită în Adunarea Federală. Puterea executivă, după cum se menționează în art. 110, ia Guvernul România. putere Trial (așa-intitulat Ch. 7) este realizată constituțional, ridicat, ridicat de arbitraj și alte nave din Romania. Astfel, în aceste părți ale sinelui Constituției.