pentru retribuirea muncii decente

salariile „, în contextul asigurării o existență demnă pentru el și familia lui. Reglementările de mai sus au permis un număr de oameni de știință susțin că fiecare angajat are dreptul la o compensație echitabilă. [1]

Dreptul la o remunerație adecvată ar trebui să fie considerate ca drepturi ale omului și civile constituționale existente într-adevăr. În ciuda faptului că h. 2 linguri. 37 din Constituția română, proclamând dreptul la remunerație pentru muncă, să asigure remunerare, fără nici o discriminare și nu sub salariul minim, trebuie recunoscut faptul că textul constituțional conține mai mult conținut potențial al acestui drept. O interpretare literală a textului constituțional sărăcește problema constituțională și legală și nu permite sistematic și interconectate în considerare toate normele constituționale care definesc scopul și caracterul reglementării de stat a remunerației pentru muncă.

Declarația constituțională a dreptului la remunerație pentru muncă, fără nici o discriminare și salarii mai mici suma minimă stabilită de lege a permis majoritatea cercetătorilor au spus dreptul de a concluziona că statul își asumă numai acele datorii care ajută la lucru pentru tine si familia oferi, la o anumită lege nivel minim [1].

Analizând legislația în vigoare, se poate argumenta că statul în timp ce doar încercarea de a garanta un anumit salariu minim, oferind libertate angajatorilor în determinarea dimensiunilor și tipurilor de remunerare. În esență, se definește un fel de standard minim, sau „inferior bar“, remunerația pentru munca pe care este percepută de către angajatori ca un fel de barieră, care nu se poate „sari“, ca compensarea maximă a angajaților de lege nu este limitată, se presupune că angajatorul plătește o taxă a angajatului, care depinde de calificarea muncitorului, complexitatea, cantitatea, calitatea și condițiile de muncă. Cu toate acestea, cele de mai sus și încorporate în domeniu. 129 proprietăți muncii kodeksaRumyniyaotlichitelnye și criterii pentru salariile nu prevăd un salariu echivalent pentru muncă egală și să conducă la diferențierea salariilor de aceeași complexitate. De exemplu, dacă vom compara salariile din sectorul public și comercial, devine evident faptul că activitatea de aceeași complexitate este plătită în mod diferit. Astfel, este nevoie de criterii suplimentare comune (semne) compensarea angajaților, care permit legiuitorului să utilizeze noile instrumente de influență juridică asupra sferei salariale, în vederea atingerii obiectivelor naționale.

Posibilitatea fiecărui cetățean la muncă decentă, pentru a finaliza un anumit loc de muncă, și, astfel, să servească formele de stat din România dezvoltarea economică a țării. Cu alte cuvinte, este imposibil să se prezinte mecanism economic inovator, care este independent de economie „țeavă“, fără crearea unor condiții decente de muncă [5].

A. K. Pistsova, Davydkin Ural Universitatea de Stat Economic EV, Ekaterinburg