Instituțiile de credit (bănci) ca participanți la relațiile fiscale

Obligațiile băncilor legate de înregistrarea contribuabililor, sunt stabilite în art. 86 din Codul Fiscal, care prevede că:

1) băncile conturi deschise, întreprinzătorii individuali numai pe baza prezentării unui certificat de înregistrare la autoritatea fiscală.

Banca este obligată să informeze cu privire la deschiderea sau închiderea conturilor organizației, un întreprinzător individual la organul fiscal la locul de înmatriculare a acestora în termen de cinci zile de la data deschiderii respective sau închiderea contului;

2) băncile sunt obligate să dea informațiile autorităților fiscale privind tranzacțiile și conturile organizațiilor și persoanelor implicate în activități de antreprenoriat fără a forma o entitate juridică, în modul stabilit de legile din România, în termen de cinci zile de la cererea motivată a autorității fiscale.

Responsabilitatea pentru eșecul instituțiilor de credit impuse de legislația fiscală a acestor participanți la raporturile juridice fiscale ale obligațiilor de drept public impuse de dispozițiile capitolului. 18 din Codul fiscal:

- încălcarea procedurii de deschidere a unui cont bancar al contribuabilului (articolul 132 din Codul fiscal.);

- încălcarea termenului de executare a ordinului de transfer de impozit sau taxă (articolul 133 din Codul fiscal.);

- eșec prin decizia autorității fiscale băncii de a suspenda operațiunile pe conturile contribuabilului, plătitor sau agentul de impozitare (articolul 134 din Codul fiscal.);

- decizie bancară eșec privind colectarea impozitelor și taxelor, precum și sancțiuni (articolul 135 din Codul fiscal.);

- incapacitatea de a furniza informațiile autorităților fiscale privind activitatea financiară și economică a contribuabilului - clienții băncii (articolul 135.1 din Codul fiscal.).

Despre natura relațiilor care decurg din participarea băncii, a sugerat că un funcționar, astfel cum a declarat nu este altcineva, dar Curtea Constituțională, și într-una din deciziile sale.

Conform acestui punct de vedere al contribuabilului cu banca în îndeplinirea ultimelor ordine de plată pentru anularea plăților fiscale sunt relații fiscale.

Relația aceeași bancă și clienții săi care decurg din contul bancar sunt relațiile civile în cadrul căruia pasivele băncii pentru înscrierea primită în contul fondurilor clienților și transferul acestora din contul, precum și dispoziția clientului situat în contul său în numerar. Raportul privind transferul de fonduri primite de la plata taxelor la conturile bugetului sunt bugetare.

O astfel de interpretare a naturii juridice a relațiilor care apar în procesul de plată a taxei prin intermediul unei bănci, este incorectă din următoarele motive.

În primul rând, opoziția este relațiile fiscale juridic bugetar nefondate. În cazul în care acest lucru sau taxa este o sursă profitabilă de buget, relațiile care apar în procesul de plata acesteia, un raport bugetar (raportul dintre formarea părții de venituri a bugetului). În acest sens, relațiile fiscale sunt o formă de relații bugetare, precum și conceptul raportului „raport cost“ și „raportul fiscal“ este raportul dintre privat totale. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că taxa poate face o sursă de profit și fondul extrabugetar. În acest caz, raportul de impozitare nu este un buget. Nu va fi, desigur, bugetul și relațiile dintre bancă și guvernul peste transferul sumei de plată în bani fondul de bugetul de stat.

În al doilea rând, acesta este criteriul greșit, care este folosit pentru a determina natura relațiilor monetare, - „Transferul de numerar pe conturile fiscale“ Faptul că banca, executarea ordinului clientului, se transferă fondurile în conturile fiscale, precum și faptul de a obține bani în buget nu este baza pentru recunoașterea relației apărute între bancă și stat, ca buget. De exemplu, o bancă, îndeplinind comanda clientului, se transferă la valoarea bugetului amenzii administrative impuse unui anumit client ca un infractor administrativ. Raportul juridic dintre plătitor și de către bugetul de stat nu va (și chiar financiare și juridice) de drept, și administrativ. Presupun că, în ciuda acestui fapt, relația dintre bancă și stat este în continuare bugetul (de exemplu, financiar și juridic), nu există nici un motiv. Același lucru poate fi observat pe relațiile care apar, cum ar fi plățile clienților, în calitate de cumpărător, proprietatea statului, care acționează ca un vânzător. Relații principale apărute între cumpărător (plătitor) și vânzătorul (statul), este din punct de vedere economic, marfa-bani, și cu juridice - dreptul civil (de exemplu, non-financiare, și, desigur, nu bugetul). Cred că în aceste condiții că relația dintre bancă și statul care rezultă din plata de către cumpărător a proprietății dobândite în acest stat, este în continuare mijloacele bugetare.